[EXCLUSIV] La Reșița două mașini s-au făcut scrum. Proprietarul spune că a fost un act intenționat

masini arse (5)

ora 08.00

La primele ore ale dimineții reprezentanții Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin au făcut cercetări la cele două autoturisme avariate 90 %. În prezența proprietarilor, polițiștii au reușit să recupereze din bordul autoturismului Renault o parte din actele mașinii, deteriorate și ele în incendiu.Proprietara Renault-ului, intervievată în exclusivitate de Radio România Reșița,  susține că a fost un act intenționat și că este a doua mașină în trei ani distrusă de un incendiu. Prima a luat foc din cauza unui scurt circuit. În urma expertizei reprezentanții Poliției vor stabili care au fost cauzele incendiului din noaptea trecută. Autoturismul, care se presupune că a fost incendiat era nou, încă în garanție, iar valoarea acestuia se ridică la peste 19 .000 de Euro. Nu există martori și nici camere de luat vederi în zonă. În total au fost 4 mașini avariate, două dintre ele fiind afectate într-o mai mică proporție.

 

(Cristina Corocan)

ora 02.00

Pompierii detașamentului Reșița au intervenit noaptea trecută la un incendiu izbucnit într-o parcare de pe bulevardul Republicii, nr 4. Alarma a fost dată cu câteva minute înainte de miezul nopţii, când a fost anunţat că două autoturisme sunt cuprinse de flăcări şi există riscul ca incendiul să se extindă şi celelalte maşini din parcare. Două autoturisme au ars în întregime, un Golf 4 şi un Renault, iar alte două maşini au fost afectate parţial din cauza temperaturii degajate. Poliţia şi pompierii urmează să stabilească cauza incendiului şi nu este exclus să fie vorba despre o acţiune intenţionată.

ora 00.40

Două mașini au luat foc într-o parcare din Reșița, din zona Intim, lângă scoala cu clasele I – VIII, numărul 8. Potrivit primelor informații cele două autoturisme par să fie distruse complet de incendiu, dar și alte două autovehicule au fost avariate. Momentan la fața locului se fac cercetări urmând ca la finalizarea acestora să se stabilească și cauza incendiului.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles