[FOTO]Valea Cernei are centru de vizitare!

_IGP5677
Centrul de vizitare al Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei va fi inaugurat joi, 19 noiembrie, cu începere de la ora 10.00, la noul său sediu situat la ieşirea din oraşul Băile Herculane pe Valea Cernei, lângă Uzina Electrică. Centrul de vizitare a fost realizat în cadrul proiectului MANAGEMENTUL CONSERVĂRII BIODIVERSITĂŢII ÎN PARCUL NAŢIONAL DOMOGLED-VALEA CERNEI, CA SIT NATURA 2000, fiind finanţat din fonduri europene. Deschiderea Centrului de vizitare reprezintă crearea instrumentului adecvat în promovarea obiectivelor de management ale Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei şi pentru conştientizarea în rândul publicului larg a măsurilor de conservare a habitatelor, în contextul gestionării durabile a resurselor naturale.
Manifestările vor cuprinde alocuţiunile de deschidere din partea oficialităţilor invitate la acest eveniment, spectacolul folcloric susţinut de ansamblurile comunităţilor locale de pe raza Parcului, precum şi vizitarea expoziţiei permanente despre rezervaţiile şi habitatele speciilor de floră şi faună din parcul naţional, machetele a 6 peşteri reprezentative ale Parcului – grupate sub genericul LUMEA ADÂNCURILOR şi un spaţiu cu jocuri interactive.
Paul-Sever SMADU

Cele mai citite

Related Articles