Iarna vine mai repede! Ninsori şi lapoviţă de săptămâna aceasta

zapada-iarna-11Meteorologii anunţă temperaturi scăzute pentru zilele următoare. În cea mai mare parte a ţării va ploua, vântul va sufla slab şi moderat, iar vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru sfârşitul lunii septembrie. Săptămâna aceasta va continua cu vremea rece pentru această perioadă, iar în orele dimineţilor mercurul în termometre se apropie de pragul de îngheţ în unele localităţi din ţară.

Luni, rămânem în aceeaşi arie de nebulozitate accentuată şi vom avea precipitaţii în majoritatea regiunilor, mai ales în cele din sudul şi centrul ţării. Aici vor fi din nou cantităţi însemnate de apa, 15-20 de litri pe metru patrat. Ploile nu se opresc. Şi miercuri, mai ales în regiunile din vestul, sud-vestul ţării şi în zonele montane continuă să plouă. Nu mai sunt ploi însemnate cantitativ, scrie Realitatea.net.

În noaptea de miercuri spre joi vom constata că aria ploilor se reduce şi vremea începe să se amelioreze. Dinspre nord avansează către ţara noastră un aer rece, chiar foarte rece pentru această perioadă.

Temperaturile vor scădea în ultimele zile ale lunii septembrie şi inca de luni vorbim de o vreme rece, în cea mai mare parte a ţării. Dacă în mod normal ar trebui să vorbim în ultimele zile ale lunii septembrie despre maxime între 18 şi 23 de grade, luni vorbim de 11-12 grade, poate în jur de 20-21 de grade pe litoral şi în Delta Dunării. În zilele urmatoare vremea rămâne rece, cel puţin până miercuri, maxime între 12 şi 18 grade.

La o altitudine mai mare de 1800 de metri, luni spre marţi, chiar şi pe parcursul zilei de luni vom avea ploi care se transformă în lapoviţă şi în ninsoare. Potrivit meteorologului Silviu Grigore, nu ar fi exclus că şi în zonele de peste 2000 de metri în Carpaţii Meridionali să vedem astfel de fenomene, cu atât mai mult cu cât mercurul va scădea în termometre până la valori de minus 3, minius 5 grade, poate chiar în Vârfu Omu. Vântul va sufla cu intensificări destul de susţinute în sud, est şi zonele montane, acolo unde vorbim de temperaturi negative, care asociate cu vânt ce va depăşi 40-50 de km pe oră înseamnă o scădere semnificativă real resimţită de organism până spre minus 10 grade poate chiar mai puţin.

Cele mai citite

Related Articles