Pelerinaj la crucea – monument de pe Muntele Mic

pelerinaj muntele mic1

În anul în care Episcopia Caransebeșului aniversează 150 de ani de la înființare, pelerinajul ce se desfășoară la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, se află în al X-lea an de la inițiere. Cu acest prilej jubiliar, centrul eparhial organizează manifestări liturgice și duhovnicești de cinstire a sărbătorii Sfintei Cruci și de comemorare a eroilor bănățeni. Astfel, în eparhie vor fi aduse spre închinare, în perioada 13-14 septembrie, moaștele Sf. Grigore Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița din Arhiepiscopia Râmnicului.

Sărbătoarea va începe în ajunul praznicului, când sfintele odoare vor fi întâmpinate la ora 17.30, în municipiul Caransebeș, după care vor fi purtate în procesiune de la catedrala istorică la noua catedrală episcopală, unde, cu acest prilej, va fi dezvelită o placă aniversară. În continuare se va oficia slujba privegherii praznicului.

În dimineața zilei de 14 septembrie, începând cu ora 8.30, după întâmpinarea moaștelor Sf. Cuv. Grigore Decapolitul și Ierarhilor la troiţa de la intrarea în staţiunea Muntele Mic, se va pleca în procesiune spre crucea monument împreună cu fanfara militară și un detașament de soldați de la Brigada 18 Infanterie Banat din Timișoara.

Într-un foișor amenajat, la ora 10.00 se va oficia Sf. Liturghie de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, după care la ora 12.30 se va săvârși o slujbă de pomenire a eroilor bănățeni, se vor depune coroane la Crucea-monument şi va avea loc ceremonial militar.

Muntele Mic este un loc cu rezonanţe spirituale puternice, aflându-se în vecinătatea Muntelui Sfânt al strămoşilor noştri geto-daci, de peste 70 de ani aici aflându-se un locaş de rugăciune neîncetată şi un monument ce aminteşte de eroii cauzei naţionale a românilor.

Pentru a cinsti Crucea de pe Muntele Mic, un monument al credinţei, al cinstirii înaintaşilor eroi, începând din anul 2006, Episcopia Caransebeșului organizează la sărbătoarea Înălțării Sf. Cruci procesiuni religioase, iar din anul 2011, Biserica strămoșească şi Oastea țării şi-au dat mâna într-o împreună sărbătoare de rugăciune şi onoruri militare pentru eroii bănăţeni jertfiţi pentru libertatea, unitatea şi demnitatea noastră.

Pr. Daniel Alic:

Crucea metalică monument de pe Muntele Mic a fost realizată în anul 2004, fiind cea de-a doua ca înălțime din țară (27 m), înălțată pe locul unei cruci din lemn de brad ridicată în anul 1936. (diac. Pavel Canea, Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles