Thailanda: Un elefant şi-a ucis însoţitorul şi a fugit în junglă cu trei turişti chinezi

rapitit_de_elefant_17346300

Un elefant şi-a ucis însoţitorul , în Thailanda, fugind apoi în junglă cu trei turişti chinezi în spinare şi relansând criticile împotriva acestui tip de agrement care nu respectă animalele, relatează AFP. Cei trei turişti chinezi, un cuplu şi copilul lor, “sunt în prezent în siguranţă”, a declarat colonelul Thawatchau Thepboon de la poliţia din provincia Chiang Mai. Însoţitorul care se ocupa de pachiderm “nu cunoştea bine elefantul”, a spus el.

Imaginile difuzate de postul Trei thailandez îi prezintă pe cei turiştii chinezi îngroziţi în timp ce sunt aduşi în tabără pe elefant, calmat de alţi îngrijitori.

Numeroşi turişti vin zilnic în tabere specializate în plimbări pe spinarea elefanţilor, simbol al Thailandei, în pofida criticilor asociaţiilor de apărare a animalelor care denunţă rele tratamente din partea multor călăuze.

“Elefanţii sunt puşi la muncă zilnic, 365 de zile pe an”, a declarat AFP, Edwin Wiek, membru al asociaţiei Wildlife Friends of Thailand. “Dacă aţi fi nevoit să faceţi acelaşi lucru aţi fi stresat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru elefanţi. La un moment dat o iau razna şi nu mai pot fi controlaţi”, a precizat el.

În prezent se află în Thailanda 4.000 de elefanţi domesticiţi şi 2.500 în libertate, potrivit ONG-ului de apărare a animalelor Traffick.

În luna iunie, un elefant a ucis un turist thailandez şi a rănit un altul într-un restaurant de pe plajă, în timp ce îngrijitorul său era prins într-o discuţie cu alte două persoane. Elefanţii sunt utilizaţi masiv în plimbări propuse turiştilor.

AGERPRES

Foto: www.romaniatv.net

De același autor

Related Articles