Viteză, alcool şi posibilă şicanare în trafic

accident

Un tânăr de 30 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe strada Tapiei din Lugoj. Evenimentul a avut loc ieri dimineaţă, dar nu a fost făcut publicităţii, întrucât ancheta continuă pentru elucidarea cazului. Şoferul accidentat circula cu viteză şi la intersecţia cu centura municipiului, a încercat să întoarcă, după care s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului, în apropiere de magazinul Sporea. Bărbatul, aflat la volanului unui BMW, le-a declarat poliţiştilor că a fost şicanat în trafic şi chiar lovit din spate de un alt autoturism. Această acuză nu se confirmă, spun poliţiştii. „A fost identificat şi presupusul agresor, dar el a negat acuzaţiile. BMW-ul nu are urme de lovire în partea din spate”, ne-a declarat Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt al IPJ Timiş. În plus, oamenii legii au ajuns la concluzia că accidentul s-a produs din cauza vitezei şi a consumului de băuturi alcoolice. Tânărul a fost verificat cu aparatul alcooltest şi a rezultat o concentraţie de 0,54 g/l alcool pur în sânge.

Dincolo de gravitatea accidentului, surse neoficiale spun că a fost de fapt vorba de o reglare de conturi, între romii din satul Măguri. Există şi voci care afirmă că s-au auzit împuşcături la locul accidentului.

(Sebastian Dragomir)

foto: arhivă

Cele mai citite

Related Articles