Creştinii ortodocşi şi catolici se află, de la 1 august şi până în 15 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului, acesta fiind al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Postul Adormirii Maicii Domnului, este cunoscut în popor şi ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei Mari. Credincioşii vor putea mânca peşte în 6 august, în ziua praznicului Schimbării la Faţă. De asemenea, sâmbăta şi duminică este dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Anul acesta Postul începe la 1 August şi ţine până la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în 15 august.

Principala sărbătoare a Sfintei Maria, din 15 august, se numeşte oficial în biserica romano-catolică „Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria”, iar în bisericile ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Recent, biserica anglicană a introdus „Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria” la aceeaşi dată. În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată, probabil, prin secolul V, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaște o dezvoltare mai mare și când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță. La început însă, nici timpul din an, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii, în părțile Antiohiei, posteau o singură zi, la 6 august, alții mai multe zile: 4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim; în răsărit posteau în luna august și de aceea postul era numit și Postul lui August, alții în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit. Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ținut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, până la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, data de 15 august, așa cum, de altfel, se practica mai înainte prin unele părți.Se lasă sec în seara zilei de 30 iulie, deoarece când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii însăși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin.Postul Sântă-Măriei este mai ușor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli.

Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din august: Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului. (Hardy Cvoica)

Sursa foto: basilica.ro