Cardinalul Joachim Meisner, trimisul Papei la binecuvântarea Basilicii Maria Radna

radna 2

Liturghia pontificală de binecuvântare a lucrărilor de renovare de la Maria Radna va fi celebrată, astăzi, de delegatul extraordinar în România al Sfântului Părinte Papa Francisc, Eminenţa Sa, Joachim Meisner. Conform unui anunţ transmis de reprezentanţii Basilicii papale de la Radna, slujba va fi celebrată cu începere de la ora 11.00.

Monsignior Johann Dirschl – vicar general al Episcopiei de Timişoara cu detalii:

Sfântul Părinte l-a numit pe cardinalul german Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln, ca trimis special al său la inaugurarea complexului conventual al sanctuarului de la Maria Radna, în dieceza de Timișoara, supus recent unor ample lucrări de renovare.

Înnobilată de Sfântul Ioan Paul al II-lea cu titlul de “basilica minor”, biserica sanctuar din Maria Radna a fost păstorită vreme de secole de Ordinul Fraților Minori observanți. Din 2003, întreaga viață a acestui loc de pelerinaj din vestul României a fost încredințată clerului diecezei romano-catolice de Timișoara.

Mănăstirea Maria Radna, considerată cel mai mare loc de pelerinaj din vestul ţării, a beneficiat de un program de reabilitare în valoare de 47,14 milioane de lei, adică peste 10 milioane de euro, cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 30 de milioane de lei, provenind de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional.

Diferenţa de bani a fost alocată de Guvernul României şi de beneficiar, adică Episcopia Romano-Catolică Timişoara.
Conform proiectului, în complexul actual de clădiri vor fi amenajate o bibliotecă cu zece mii de volume vechi, un muzeu, o expoziţie permanentă, dar şi săli de conferinţe. Au fost restaurate trei clădiri declarate monumente istorice şi au fost reamenajate spaţiile din jur, până la marginea DN 7.

Reprezentanţii Episcopiei romano-catolice de Timişoara au spus că întregul complex va intra în circuitul turistic internaţional permanent din 2015, estimând că se va dubla numărul de vizitatori, acum fiind de 80.000 pe an. Mănăstirea franciscană Maria Radna este închinată Maicii Domnului, iar conform înscrisurilor, prima biserică a fost ridicată în 1520, dar lăcaşul a fost distrus de două ori, sub ocupaţia turcească şi de un incendiu.

În biserică există o icoană a Maicii Domnului, care nu a fost distrusă de turci şi incendiu, motiv pentru care este considerată făcătoare de minuni.

Biserica actuală a fost sfinţită în 1767, iar în 1992 a fost declarată ca Basilică Papală – Maica Harurilor. (Hardy Cvoica)

Sursa: facebook

De același autor

Related Articles