Premieră muzicală la Văliug

concert valiug

Un proiect inedit. Un concert provocator. O premieră pentru cărășeni.

Compozitorul timișorean Cari Tibor alături de alţi 5 instrumentişti vine în fața iubitorilor de muzică cu un concert de muzică de teatru. Cele aproape 30 de compoziții pe care muzicienii din cadrul Cari Tibor Project le vor prezenta în fața publicului au fost compuse special pentru spectacole de teatru jucate atât pe scene românești, cât și pe scene de peste hotare. Manifestarea va avea loc vineri, 10 iulie, de la ora 11.00, la Biserica romano-catolică din comuna Văliug și se desfășoară sub egida Gărâna Jazz Festival.

Proiectul Muzica Teatrului a debutat mai bine de 10 ani. Atunci m-am gândit pentru prima oară să scot piesele din contextul teatral pentru care au fost gândite și să le interpretez într-un concert. Am ajuns atunci acolo unde mizasem: la inima ascultătorilor. Proiectul acesta a reunit de-a lungul timpului aproape 100 de muzicieni profesionişti și amatori. Toți însă, cu aceeași bucurie de a cânta”, a precizat compozitorul Cari Tibor.

În cadrul concertului susținut la Văliug vor evolua muzicieni din Timișoara, Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc și Târgu Mureș. Este vorba despre: Cari Tibor – pian, Sânziana Tarța – voce, Albert Veress – tobe, Attila J. Szabo, – violoncel, Istvan Makkai – clarinet şi Ilko Gradev – acordeon. Toate compozițiile prezentate poartă semnătura lui Cari Tibor care, în 2013, a fost recompensat cu Premiul Uniter pentru muzică de teatru. (Hardy Cvoica)

Sursa foto: Cari Tibor Project

De același autor

Related Articles