Duminică, Grecia a votat NU la referendumul organizat de stânga ultra-radicală aflată la guvernare. Adică, urmaşii lui Leonidas, Pericle şi Socrate au transmis Europei mesajul că în Pelopones şi arhipelag nu se doreşte austeritate. Concept economic păgubos care rezolvă o problemă de moment, dar nu permite dezvoltarea structurală a ţărilor introduse într-un astfel de regim.
România tandemului Băsescu-Boc este un exemplu, recunoscut chiar de FMI! Economişti ca Joseph Stiglitz au sprijinit votul NU, dat fiind că la rata de plată a datoriei, perspectivele de recuperare a decalajului de dezvoltare al Greciei deveneau nule.
Istoria spune că bavarezii au dorit să transforme teritoriul acela de pescari şi păstori într-o Bavarie meridională. De atunci şi până astăzi, Grecia a intrat de opt ori în incapacitate de plată şi, vreo 80 de ani NU a plătit datoria externă. Sunt voci de Nobel care spun că nici Germania nu a plătit vreodată datoria externă, de aici existînd motorul dezvoltării viguroase a acesteia!
Apoi, a apărut Euro, o monedă şchioapă dar cu perspective. Teoria spune că o monedă să poată să existe, trebuie să se sprijine pe trei picioare: unul politic, celălalt de politică monetară, celălalt al sustenabilităţii economice. Din păcate, nici ECU şi nici Euro nu au mai mult decât o voinţă politică a principalilor lideri europeni. Politica fiscal comună este întârziată, iar despre sustenabilitatea uniformă a acesteia, să nu mai vorbim! Aşa se face că Germania câştigă, iar ţările din Sud pierd! În aceste condiţii, nu se poate politic să supravieţuiască o zonă euro în o asemenea monedă comună nu are sens, nici economic şi nici moral!
Pe de altă parte, grecii de rând nu poartă nici o vină că ţara lor a fost primită în Zona Euro, doar pentru ca europenii să se împăuneze cu extinderea acesteia! Cum, la fel de puţin vinovaţi sunt că guvernele anterioare au utilizat enorma datorie externă pentru plata serviciilor şi a vieţii de zi cu zi. Acest obicei nu putea fi dobândit fără ştiinţa creditorilor internaţionali! În 2009, în perioada de mare criză europeană 110 miliarde de euro împrumutate de guvernul de la Atena au mers direct în recapitalizarea băncilor, francize şi germane, în principal, care au împrumutat Guvernul Grec! Deci, banii împrumutaţi au mers înapoi, în “Europa bogată şi responsabilă”. Datoria grecească s-a mai făcut cumpărând avioane militare din Germania, sau instalaţii de comunicaţii din ţări scandinave. Firmele din aceste ţări, au dat chiar şpagă pentru ca să le mai vândă ceva, grecilor – pe datorie, de altfel. Criză sau nu, elenii aveau alocat 8% pentru apărare! Cum grecii nu sînt vinovaţi că Germania a forţat dezvoltarea occidentală a ţării din dorinţa ca nemţii supravieţuitori ai războiului să se bronzeze pe maluruile Mediteranei.
Altfel spus, situaţia era previzibilă, iar Tzipras şi Varufakis nu au făcut altceva decât să joace astăzi după acelaşi model impus de FMI şi Europa ani de zile, pe malurile Eladei.
Ce se va întâmpla cu Grecia? Sunt convins că va ieşi la liman la fel ca întotdeauna pe parcursul existenţei sale multimilenare. (Mario Balint)
