“Masa pe roţi”, un ajutor pentru vârstnicii cărăşeni

stire masa me roti goz mar 2009

Peste 40 persoane vârstnice din municipiul Caransebeş, aflate în imposibilitatea de a-şi asigura hrana zilnică necesară, beneficiază de peste 9 ani de serviciile oferite prin programul “Masa pe roţi” iniţiat de Episcopia Caransebeşului, spune părintele Gabriel Gozman – consilier social-misionar în cadrul Sectorului Social-Filantropic, Misionar şi Activităţi cu Tineretul al Episcopiei:

Prin acest program se urmăreşte asigurarea unui prânz cald zilnic, de luni până vineri.

Proiectul a fost demarat în anul 2006, cu 25 de beneficiari. Datorită numărului mare de solicitări, numărul beneficiarilor a crescut la 40, cu posibilitatea sporirii acestuia, pe măsura găsirii unor noi surse de finanţare. De asemenea, beneficiarilor acestui proiect, li se distribuie periodic ajutoare materiale constând în alimente şi îmbrăcăminte şi beneficiază de consiliere religioasă şi psihologică. Pe parcursul derulării sale, proiectul s-a bucurat de un real succes şi popularitate, scopul şi obiectivele acestuia fiind îndeplinite cu succes, a mai spus Gabriel Gozman. (Hardy Cvoica)

Foto: episcopiacaransebesului.ro

De același autor

Related Articles