[UPDATE][FOTO] Coloana oficială a ministrului fondurilor europene, implicată într-un accident de circulație

boc_58496900

Coloana oficială a ministrului fondurilor europene, Marius Nica, a fost implicată vineri, 3 iulie într-un accident de circulaţie produs pe DN 66, între localităţile Pui şi Hateg, din judeţul Hunedoara. Ministrul Fondurilor Europene trebuia să ajungă la Deva unde avea programată o întâlnire.

Din primele informaţii, pare că un autoturism a intrat în plin în coloana oficială. În accident a fost rănită Roxana Mânzatu, secretar de stat în minister, dar traumatismele nu sunt de natură să-i pună viaţa în pericol, au informat surse din Poliţie.

Şi alte patru persoane au fost transportate de urgență la Spitalul din Hațeg pentru a le fi oferite îngrijiri medicale. Vinovat de producerea accidentului a fost șoferul unei dubițe care a intrat în depășire pe linia dublă continuă.

Poliţiştii fac în continuare cercetările de rigoare.

coloana oficială

În această dimineață membrul Guvernului, Marius Nica, s-a întâlnit cu autoritățile din Valea Jiului. Ministrul Fondurilor Europene a venit în Valea Jiului, la Aninoasa, ca să se întâlnească cu reprezentanții celor mai importante structuri ale statului din această zonă. A fost ales orașul Aninoasa pentru a pune un accent și mai mare asupra ideii că moartea mineritului înseamnă moartea orașelor și, la final, s-a decis ca o comisie mixtă să trimită la București, prin parlamentari, ideile ce pot fi transpuse în proiecte cu finanțare europeană.

(Agerpres)

sursa foto realitatea.net, servuspress.ro

Cele mai citite

Related Articles