hunting_wolf_w1

În România lucrului bine făcut, la aproape 26 de ani de la revoluție, încă nu știm cine ne conduce; sau dacă ne mai conduce cineva. Veţi spune probabil că nu ştiu ce vorbesc, că avem guvern, parlament, preşedinte. Da, ştiu le avem dar……

După cei 10 ani în care am avut parte de un arbitru jucător – e vorba de fostul preşedinte Traian Băsescu – mulţi ar fi vrut un preşedinte aşezat, care să gândească de două ori până să rostească odată; un preşedinte neimplicat politic, chiar dacă politicul e cel care l-a propulsat în campania electorală. Un preşedinte care să vorbească mai puţin şi să facă mai mult. Klaus Iohanis era de departe idealul de preşedinte pentru electorat, iar sloganul din campania electorală – România lucrului bine făcut – l-a propulsat din out-sider în câştigător detaşat. Aşteptările românilor au fost înlocuite de un preşedinte mai mult călător, implicat politic ce doreşte neapărat un guvern al său. Oare românii când vor avea parte de un guvern al lor? Dar asta e altă discuţie.

Premierul Ponta e în convalescenţă, după o operaţie efectuată în Turcia. Nici nu a trimis bine hârtia în care medicii spuneau că nu are voie să pună piciorul jos timp de 3 săptămâni că au şi tăbărât pe el ca ulii. Unii îi cer demisia, alţii spun că a făcut blat cu Iohanis, ai lui din PSD îl susţin necondiţionat, iar înlocuitorul la comandă – Gabriel Oprea a ajuns prim ministru; e drept temporar.

Coborând în teritoriu, constatăm nu fără mirare că judeţele au fost decapitate: preşedinţi de instituţii arestaţi, urmăriţi penal sau în arest la domiciliu, cu vicepreşedinţi aflaţi în aceeaşi situaţie. Proiecte stagnate, bani europeni aflaţi în aşteptare, nimeni nu mai are curajul să se implice în nimic.

În municipii, oraşe sau comune, situaţia e relativ similară: după trecerea DNA-ului şi a celor de la ANI, peisajul e asemenea dealurilor despădurite din România. Primarii fără frică de Dumnezeu, dar temători să-şi mai lase semnătura pe vre-un act; viceprimari ajunşi edili cu sau fără voia lor; angajaţi plecaţi la muncă în străinătate, sau pur şi simplu sătui de muncă multă – bani puţini.

Au mai rămas politicienii din parlament, unul supra-numeros în urmă cu 3 ani, periat acum de justiţie şi adus la un număr relativ normal, dar fără siguranţa apartenenţei la grupul politic. Alegătorii votează una, alianţele se fac şi se desfac şi rezultă alta. Mai ţine vre-unul dintre ei cont de doctrina partidului, de interesul cetăţeanului… Nu prea cred.

În locul unei Românii în care toţi ar trebui să tragem hăis, ori cea, avem o Românie în plin război: Ponta cu Iohanis; PNL-iştii cu PSD-iştii; stânga cu dreapta şi DNA-ul cu toată lumea. Există vre-un interes ca lucrurile să meargă aşa? Cu siguranţă da, pentru că există grupuri de interese care adoră astfel de situaţii.

În timp ce unii se gândesc cum şi cine să preia puterea şi să conducă România, iar alţii îşi fac de cap jefuind la adăpostul legii de multe ori tot ce-a mai rămas, românul de rând se chinuie să supravieţuiască; să trăiască de la avans la plată şi de la plată la avans, sperând mereu că mâine, va veni cineva la putere care să-i schimbe viaţa în bine, care să se aplece şi asupra necazurilor lui, care să-l trateze aşa cum crede el că merită: ca pe o fiinţă umană.

Şi cu cât credem mai tare că acest lucru se va întâmpla, cu atât vom fi mai dezamăgiţi într-un viitor nu prea îndepărtat. Întrebarea e: Vom realiza vreodată ce ni se întâmplă? Sau ne mulţumim să fim o turmă docilă de mieluşei care se îndreaptă încet dar sigur spre prăpastie, împinsă de toţi, fugărită de toţi şi buzunărită de hoţi.

(Dan Agache)

sursa foto: historyofwolvezro.blogspot.com

DISTRIBUIȚI