Reședința mea de vară e…la țară! Mulți dintre noi ne dorim sau ne-am dorit la un moment dat în viață, să locuim la țară. Aer curat, tril de păsărele, miros de lemn ars în sobă, aroma pâinii aburinde, lapte curat, legume și fructe din grădina proprie, poieni pline de flori și câte nu ar mai fi de spus. Scriitorii români au zugrăvit în fel și chip frumusețea traiului la țară. Atâta doar că……Viața la țară nu mai este ce-a fost. Printre vacile care se întorc de la izlaz, ulițe desfundate sau toalete în curte, oamenii au saloane de frumusețe, pizzerii și săli de fitness.
Doamne ce viață boemă e la țară; dai cu sapa din zorii zilei și când se face amiaza, dai fuga în colt și mănânci o pizza; seara după o zi extenuantă de cosit, de prășit ori de alergat după oi, vaci, capre ori mai știu eu ce mai ai prin bătătură, te relaxezi la spa, ori la sala de fitness. Ei, ce ziceți? Parcă nu mai e satul românesc asemănător cu ce era odată. Nici gând de praf pe ulițe, de colbul ce-mi trece de gleznă pe când eram copil; acum avem șosea asfaltată sau mă rog, o șosea ce a fost odată asfaltată. Avem gropi în carosabil, dar deh, vacile știu să se ferească. Nici pomeneală de cete de flăcăi și fete alergând după o minge făcută din cârpe ori din bășica porcului rămasă de la Crăciun, umplută acum cu boabe de porumb ori cu pietricele. Flăcăii și fetele de azi se conversează pe facebook, deh tehnologie înaltă, ce mai; gustul pâinii de casă făcută de bunica în cuptor, e înlocuit de aroma pâinii cu E-uri și amelioratori, tot proaspătă cei drept și după 2 – 3 zile, adusă la alimentara din colț. Laptele de vacă, muls la prima oră e înlocuit cu lapte praf, nu de alta dar în sat cine să mai aibe grijă de-o Joiană. Fructele și legumele din grădină au dispărut încet, încet, locul lor fiind luat de altele, mai rumene și mai frumoase, dar parcă fără gust, aduse de copil sau de nepot de la oraș, de la supermarket.
Poate un ou, două acolo să mai fi rămas, făcute de o găină pleșuvă, prea bătrână să mai fie pusă-n oală. La supă intră puicile acelea tinere, care în două luni, cu grăunțe dichisite, sunt cât o găină. E drept că și gustul mâncării a dispărut. În locul ulițelor pline la ceas de seară, cu babele stând la givan în fața porții, care știu tot și te radiografiază din priviri, ori al moșnegilor ieșiți să bea tutun, se văd doar luminile televizoarelor din soba mare. Mare lucru și tehnologia asta. Nici măcar trosnetul lemnelor din nopțile reci de iarnă nu se mai aude; acum au centrale, iar ferestrele bătrânești, cu șorlocate, au fost înlocuite cu geamuri termopan.
Cu toate acestea dorul de satul românesc de altădată a rămas. E ascuns undeva într-un cotlon al minții, pitit între atâtea probleme de zi cu zi, la fel cum bunica pitea oiaga de răchie de moșu, undeva în podul casei între lada de zestre și doi saci cu cucuruz. Chiar dacă visul copilăriei e transformat în altceva acum, inima îmi dă ghes și mă îmboldește să spun Reședința mea de vară, e …la țară; păcat doar că termenul la țară, are azi cu totul altă conotație.
Dan Agache
Foto:ziare.com
