[FOTO] Istorie recuperată în staţiunea Băile Herculane

baile herculane descoperire arheologica (7)
Lucrările de infrastructură care se derulează în această perioadă în Centrul Istoric al staţiunii Băile Herculane au scos la iveală o serie de vestigii arheologice deosebite, care sunt cercetate acum de către arheologii de la Muzeul de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş. În urmă cu 250 de ani, generalul austriac Hamilton face primele descoperiri arheologice în zona Băilor Apollo, primele inscripţii care se află astăzi la Muzeul Naţional din Viena! Avem şansa acum, după o lungă perioadă, să putem scoate la lumină două clădiri romane aflate în faţa Hotelului Traian!”, ne-a precizat dr. Adrian Ardeţ – directorul muzeului din Caransebeş. În prezent se fac delimitările celor două contrucţii, urmând să fie cercetate în această săptămână, iar în urma discuţiilor cu Primăria oraşului Băile Herculane şi Comisia Naţională de Arheologie aceste descoperiri să fie valorificate din punct de vedere turistic.
“Constructorul ne dă tot sprijinul în vederea derulării cercetărilor arheologice”, ne-a declarat dr. Adrian Ardeţ. Lucrările de infrastructură din această zonă vor continua sub stricta supraveghere a arheologilor, condiţia principală fiind ca aceste lucrări să nu afecteze construcţţile romane. Pe lângă cele două construcţii, a fost descoperit un întreg material arheologic deosebit de interesant! “În primul rând artefacte de natură romană, ceramică romană, vase terra sigillata foarte frumoase, ceramică de lux adusă din Germania la vremea respectivă. Deocamdată putem spune că este datată cam la mijlocul secolului al II-lea, însă noi trebuie să continuăm cercetările”, ne-a declarat directorul muzeului din Caransebeş. Tot materialul arheologic rezultat pe parcursul cercetărilor va fi recuperat şi va face parte din viitorul muzeu al staţiunii de pe Valea Cernei.
(Paul-Sever Smadu)

Cele mai citite

Related Articles