În 2050 bogaţii vor deveni nemuritori…

Yuval Noah Harari

Prestigiosul istoric israelian Yuval Noah Harari susţine că în anul 2050, cei bogaţi ar putea fi nemuritori, în timp ce săracii vor continua să moară şi în timpul vieţii, se vor consola cu droguri.
Profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Yuval Noah Harari, care este specialist în istorie medievală şi militară, este convins că progresele ştiinţei vor permite schimbarea pentru prima dată a 4 miliarde de ani de evoluţie, care, până acum, depindea de procesul lent de selecţie naturală. Din secolul al XXI-lea, acest proces va trece în mâinile omului, care a început deja să creeze viaţă şi să o manipuleze, afirmă el, estimând că unul dintre cele mai extraordinare efecte ale acestei manipulări va fi acela că oamenii vor putea fi “imortali”. Specialistul explică acest termen prin aceea că oamenii suficient de bogaţi îşi vor putea face, la fiecare zece ani, o revizie tehnică totală a corpului, ceea ce le va permite să evite moartea din cauza vârstei, considerată drept logică, până acum. Yuval Noah Harari subliniază că nu a folosit termenul de “nemuritor” deoarece oamenii vor muri din cauza unor accidente sau dacă vor fi asasinaţi. Important este însă că viaţa nu va mai fi condiţionată de boli şi vârstă, anticipează profesorul, amintind că unele companii foarte serioase lucrează deja în aceste sens. Legat de viitorul omenirii, profesorul israelian este de părere că va depinde de o guvernare globală, pe care aproape că o avem, şi în care o castă mondială de conducători, oameni de afaceri, lideri culturali şi alţii vor lua deciziile importante pentru guvernele care vor avea tot mai puţine grade de libertate.

Sursa: rador.ro

De același autor

Related Articles