[UPDATE] Zeci de localităţi din vestul ţării fără curent electric

646x404

Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, ora 18.00

Din cauza condiţiilor meteo deosebite (cod galben), în special a vântului foarte puternic, au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii Enel Distribuţie Banat.

În data de 31 ianuarie, la ora 18:00, situaţia se prezintă astfel:

–  în judeţul Timiş situaţia este la parametri normali. Există o serie de deranjamente punctuale pentru remedierea cărora se intervine.

–   în judeţul Arad a rămas nealimentată parţial 1 linie electrică aeriană de medie tensiune şi 7 posturi de transformare, fiind afectate 3 localităţi ( Cruceni, Tisa Noua, Hunedoara Timisana )

–   în judeţul Caraş – Severin situaţia este la parametri normali. Există o serie de deranjamente punctuale pentru remedierea cărora se intervine.

–   în judeţul Hunedoara a rămas nealimentată 1 linie electrică aeriană de medie tensiune parțial şi 5 posturi de transformare, fiind afectate 4 localități  (Costesti, Costesti Deal, Ciungu Mare, Ludesti Deal ).

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi, stâlpi şi conductori rupți, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului şi se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate).

Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, ora 15.00

Din cauza condiţiilor meteo deosebite (cod galben), în special a vântului foarte puternic, au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii Enel Distributie Banat.

În data de 31 ianuarie, la ora 15:00, situaţia se prezintă astfel:

– în judeţul Timiş au rămas nealimentate 2 linii electrice aeriene de medie tensiune parţial şi 3 posturi de transformare, fiind afectate 3 localităţi (Luncaniu de Sus, Luncaniu de Jos, Ohaba Forgacii).

– în judeţul Arad au rămas nealimentate parţial 2 linii electrice aeriene de medie tensiune şi 14 posturi de transformare, fiind afectate 8 localităţi ( Cruceni, Tisa Noua, Hunedoara, Timisana, Iosasi, Iosacel, Pescari, Valea Mare, Fenis);

– în judeţul Caraş – Severin situaţia este la parametri normali. Există o serie de deranjamente punctuale pentru remedierea cărora se intervine.

– în judeţul Hunedoara a rămas nealimentată 1 linie electrică aeriană de medie tensiune parţial şi 5 posturi de transformare, fiind afectate 4 localităţi (Costesti, Costesti Deal, Ciungu Mare, Ludesti Deal ).

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi, stâlpi şi conductori rupţi, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului şi se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate).

În pofida condiţiilor meteo severe cu rafale de vânt de peste 60km/h şi condiţiilor de circulaţie rutieră dificile, echipele Enel Distributie Banat şi de contractori lucrează neîntrerupt pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor.

Colaborăm cu autoritaţile locale, cu care păstram un contact permanent şi care sprijină intervenţia echipelor Enel.

Biroul de presă Enel România

De același autor

Related Articles