Simpozion inter-disciplinar la Hunedoara

Pentru al treilea an consecutiv, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, în colaborare cu Episcopia Devei şi Hunedoarei, a desfăşurat un simpozion inter-disciplinar în care au fost prezentate referate ştiinţifice şi au fost analizate concepte sociale aparent diferite, precum şi relaţia acestora cu gândirea religioasă creştină.

După ce în cadrul ediţiilor anterioare ale simpozionului au fost abordate teme ce au vizat domeniul eticii și al religiei, în paralel cu cel al afacerilor (în anul 2012) și cel al autorității (în anul 2013), ediţia de anul acesta a abordat tema: „Justiţie, Etică şi Religie”.
Manifestarea a avut loc în ziua de 29 ianuarie 2015, în sala de conferinţe a noului Centru Administrativ al Episcopiei Devei şi Hunedoarei din municipiul Deva, a beneficiat de sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (I.P.A.) şi s-a bucurat de participarea unor conferenţiari de prestigiu, din domeniul Teologiei şi al Știinţelor juridice, dezbaterile fiind moderate de Prof. univ. dr. Tiberiu Constantin MEDEANU.
În deschiderea simpozionului, dl. prof. univ. dr. Costică VOICU – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti – a prezentat lucrarea științifică cu titlul: Corelaţia între drept, religie şi morală, după care dl. lect. univ. dr. Emanuel TĂVALĂ – Facultatea de Drept din Sibiu a prezentat tema Himera neutralității. Cultură și stat de drept în Europa contemporană.
În încheierea manifestării, pr. conf. univ. dr. Vasile VLAD, de la Facultatea de Teologie din Arad a expus tema Caracterele eticii (moralei) creștine ortodoxe.

La finalul fiecărei teme prezentate, asistenţa – formată în mare parte din poliţişti ori magistraţi – a fost invitată să adreseze întrebări conferenţiarilor, astfel, între aceştia şi persoanele prezente având loc un dialog interactiv deosebit de util în activitatea practică a celor care aplică legea.

Cele mai citite

Related Articles