Risc crescut de avalanşe

avalansa-fagaras
După ninsorile din ultimele zile, în zonele înalte ale judeţului Hunedoara stratul de zăpadă a crescut cu 40 – 50 de centimetri, sporind riscul producerii de avalanşe. Salvamontiştii hunedoreni atrag atenţia turiştilor că zonele cele mai favorabile producerii acestora sunt cele de creastă, atât în Retezat, cât şi Parâng şi Vulcan, recomandându-le să evite în această perioadă, asemenea trasee montane. Se menţine un risc crescut de avalanşe în Retezat, în golurile alpine de sub Vârful Judele, pe traseul Lacul Bucura-Refugiul Bucura, sub Vârful Retezat, pe traseul marcat cu bandă roşie, precum şi pe Valea Berbecilor, sub Vârful Peleaga. În Parâng, este posibil să se producă avalanşe pe partea vestică a Vârfului Cârja şi pe Vârful Parângul Mare.

Sursa foto: arhivă
(Alina Bradaci)

De același autor

Related Articles