MAI recomandă şoferilor să iasă din ţară şi prin alte puncte, din cauza aglomeraţiei

vama-nadlac-

Poliţia de Frontieră a asigurat artere de control suplimentare în principalele puncte de trecere a frontierei şi recomandă şoferilor să utilizeze duminică şi alte puncte de ieşire din ţară, nu doar pe cele foarte cunoscute, unde se pot produce aglomerări, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Măsura a fost dispusă pentru evitarea blocajelor la punctele de graniţă în ultima zi a mini-vacanţei de iarnă, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog. De exemplu pentru graniţa cu Ungaria, pe lângă punctul de trecere a frontierei Nădlac, se poate opta pentru punctele de trecere a frontierei Turnu şi Vărşand, a spus aceasta.

Recomandarea a fost făcută şi de Centrul InfoTrafic al Poliţiei Române, care a precizat că în judeţul Arad, pe DN7, s-a format o coloană de tiruri la Vama Nădlac.

Purtătorul de cuvânt al MAI a mai declarat că la nivel naţional, sunt mobilizaţi peste 20.000 de poliţişti. Aceştia recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să-şi echipeze corespunzător autovehiculele şi să se informeze din timp asupra stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze.

Sursa foto: gds.ro

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles