Mai puţin de jumătate dintre elevii cărăşeni au promovat examenul de bacalaureat

b2

UPDATE:

Luni, 8 iulie, ora 06.00:   Ministerul Educaţiei a anunţat deja rata de promovare la nivel naţional, de 55,65%. Această rată de promovare este, însă, parţială, fiind calculată după centralizarea a 98,3% din date. În Caraş-Severin, procentul este sub media naţională, adică 43,02%.

Cele mai slabe rezultate le-au înregistrat liceele tehnologice, unde au trecut de BAC 2013 doar 34,15% dintre absolvenţi. De cealaltă parte se află liceele teoretice, cu o promovabilitate de 76,95%. Acesta este primul an in care elevii de la tehnologic au avut subiecte speciale la examenele considerate cele mai dificile: Limba română, Matematică, Fizică şi Chimie. Tot anul acesta, rata de promovare este una record de când s-au introdus camere de supraveghere în sălile de examen.

*****************************

Duminică, 7 iulie, ora 21.00

Elevii așteaptă emoționați rezultatele examenului de bacalaureat. Acestea vor fi afișate luni, 8 iulie până la ora 12, după care vor putea fi depuse contestații. În 13 iulie, vor fi anunţate rezultatele finale. Elevii care nu vor obține note de trecere vor mai avea o șansă în toamnă, când va avea loc cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, înscrierile fiind programate din 15 până în 19 iulie.

Cele mai citite

Related Articles