Pianista Alexandra Dariescu la Interviurile Radio România Muzical

Dariescu

În direct în FM, dar şi audio-video pe site-ul www.romania-muzical.ro, emisiunea Interviurile Radio România Muzical o are protagonistă vineri, 19 decembrie, între orele 18:00-19:00, pe pianista Alexandra Dariescu. Înregistrarea video a emisiunii realizate de Cristina Comandaşu va fi postată ulterior pe www.romania-muzical.ro şi pe contul youtube Radio România Muzical.
Alexandra Dariescu este unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni români din tânăra generaţie, cu o activitate notabilă la nivel internaţional. Ea este prima pianistă de origine română care a apărut vreodată pe scena de la Royal Albert Hall din Londra. Revista International Piano Magazine a inclus-o anul acesta printre cei 30 de pianişti sub 30 ani care vor domina lumea de concert în următorii ani. Revista BBC Music Magazine a numit-o „o stea în devenire”.
Alexandra Dariescu are în prezent 28 ani; s-a născut la Iaşi, unde a şi studiat până la vârsta de 17 ani, când a primit o bursă care i-a permis să-şi continue studiile la Londra, unde este stabilită în momentul de faţă. Pe lângă numeroasele concerte pe care le susţine în Marea Britanie, dar şi pe alte scene importante ale lumii, Alexandra Dariescu a înregistrat două discuri aplaudate de critica internaţională.
Alexandra Dariescu a fost invitata Festivalului George Enescu în 2013, când a concertat pe scena Sălii Mari a Palatului alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra. Ultima dată a putut fi ascultată la Bucureşti pe scena Ateneului Român, în concertul caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta în 25 octombrie 2014.

 

Cele mai citite

Related Articles